Ador pastele, iar cele proaspete sunt slabiciunea mea. Când am suficient timp, scot masina de paste din cutie si pregatesc ceva. Zilele trecute am avut pofta de ravioli cu ricotta si spanac, una dintre retetele mele preferate. Pare o reteta complicata, care iti mananca mult timp, dar nu este asa. Se pregatesc chiar foarte repede si sunt excelenti pentru o cina usoara de vara.
Folositi faina speciala de paste, din grau dur. Consistenta si gustul pastelor este incredibila.
Oua bio, ricotta si parmezan de la mama lor. Spanacul sa fie si el proaspat si fara tije.
Ustensile necesare:
– sucitor de lemn
– masina de facut paste
– rozeta sau forma speciala pentru ravioli
– pos sau o punga de plastic
Pentru 2 persoane :: Preparare 60 minute :: Coacere 10 minute :: Dificultate medie
Ingrediente:
Pentru aluatul de paste proaspete:
– 250 g faina de grau dur, speciala pentru paste
– 2 oua intregi si un galbenus, aproxomatic 125 g
– plus faina pentru presarat
Umplutura:
– 250 g spanac
– 125 g ricotta
– 50 g parmezan ras
– sare si piper
– nucsoara
Mod de preparare: pe o suprafata de lemn adaugati faina si formati o mica adancitura. In mijloc adaugati oualele batute.
Cu ajutorul unei furculite, amestecati usor, in timp ce incorporati toata faina. In acest moment va folositi de maini si framantati un aluat elastic. Daca aluatul este prea tare, mai adaugati doar putina apa. Daca totusi turnati prea multa apa si devine prea lipicios, mai adaugati putina faina, in timp ce framantati.
Impartiti aluatul in 4. Transferati bilele intr-o punga de plastic si le lasati timp de 30 de minute sa se odihneasca, ferite de lumina sa nu se usuce.
Intre timp, pregatim umplutura de spanac si ricotta:
Spanacul il transferati intr-o tigaie, cu putin ulei. Acoperi tigaia cu un capac si lasati-l la foc mic pana devine moale.
Cand a iesit tot lichidul din el, luati capacul si lasati sa se evapore. Il lasati la racit intr-o sita, in felul acesta se eleima tot lichidul din el.
Intr-un bol adaugati ricotta, parmezanul ras, spanacul rece, sare si piper dupa gust. Aromatizati cu nucsoara rasa.
Omogenizati bine umplutura.
Transferati amestecul intr-o punga si o lasati deoparte pana incepeti sa intindeti foile de paste.
Preparare ravioli:
Luati prima bila de aluat si pe suprafata presarata cu faina, o intindeti usor cu sucitorul.
Incepeti de la punctul 1 al masinii de paste. Dati bucata de aluat prin treapta 1.
Dati la punctul 2 si repetati acest procedeu pana ajungeti la 7. In acest moment o sa aveti o foaie de aluat destul de lunga.
O taiti in doua, pe latime. Aveti doua foi de aceasi dimensiune. Le asezati una langa alta pe suprfata de lucru.
Luati punga cu umplutura si o taiati la capat. Formati pe prima foaie mici gramajoare de umplutura, lasand o distanta intre ele de 3 cm.
Ungeti marginile aluatului cu putina apa rece. Veniti cu foaia numarul 2 si presati usor cu ajutorul degetelor, capetele aluatului. Aveti grija sa scoateti aerul din ravioli, pentru a impedica deschiderea acestora atunci cand sunt pusi la fiert.
Cu o rozeta sau o forma speciala de revioli, ii taiati.
II asezati pe un prosop de bucatarie sau o tava de bucatarie, pe care ati presarat in prealabil faina. Atentie, nu ii asezati unul peste altul, o sa se lipeasca intre ei.
Servire: fierbeti apa intr-o oala cu putina sare. Cand apa clocoteste, adaugati ravioli. Ii lasati pe foc, 1-2 minute sa fiarba.
Intre timp topiti 40 de de unt si adaugati 4-5 foi de salvie rupta. Adaugati ravioli fierti si 2-3 linguri de apa in care au fiert.
Serviti ravioli imediat.