1,2K
Sambata, frig afara, o zi urata si mohorata de toamna. Ne cuibarim in casa, la caldura. Incercam sa avem o zi cat mai frumoasa, muzica asa in surdina, putina curatenie prin casa, timp putin pentru noi.
Din toata saptamana mie ziua de sambata imi place cel mai mult. Nu ma intrebati de ce, ca nu stiu sa va raspund. Pur si simplu! Pentru astazi va invit sa pregatiti o supa consistenta de rosii, spanac, paste. Suna delicios, nu? Chiar e buna si merge de minune acum.
Pentru 4 persoane :: Preparare 20 minute :: Coacere 40 minute :: Dificultate scazuta
Ingrediente:
– 1 lingura ulei de masline
– 1 ceapa galbena
– 1 lingura paste de tomate
– 1 lingura zahar brun
– 1,2 kg rosii, bine coapte
– 3 catei de usturoi
– 2 linguri faina
– 2 foi de dafin
– 4-5 cani de supa, depinde cat de consistenta vreti supa
– 2 cani mini penne, deja fierte
– 280 g spanac, proaspat sau congelat
– sare, piper
– 1 lingurita otet balsamic
Preparare: incalziti uleiul intr-o cratita incapatoare. Adaugati ceapa tocata si o sotati 3 minute. Adaugati zaharul, pasta de tomate si rosiile decojite, taiate cuburi. Gatiti aproximativ 15 minute, la foc mic.
Adaugati ustoroiul taiat fin si faina, amestecati si lasati sa se gateasca 1 minut.
Adaugati si frunzele de dafin si supa. Acum puteti sa puneti mai putina sau toata cantitatea, depinde cat de consistenta vreti sa iasa supa. Lasati sa fiarba la foc mic timp de 10-15 minute.
Scoateti foile de dafin. In acest moment adaugati pastele fierte si spanacul. Daca folositi congelat, il lasati sa se dezghete si il stoarceti bine de apa. Daca il preferati pe cel proaspat, folositi baby spanac, doar il spalati bine si adaugati asa frunzele.
Potriviti de sare si piper si nu uitati de otetul balsamic.
Delicioasa!
Eu am razuit si putin parmezan, buuuuna!
3 comentarii
Vai ce pofta mi-ai facut!!!!!!
Trebuuie sa o incerc si eu, mai ales ca sunt inebunita dupa rosii 🙂
Un week-end placut si multumesc pentru ca m-ai inspirat pentru pranzul de maine!
Te pup!
Arata fantastic de bine!
voiam sa scriu ca e foarte interesanta si merita incercata, dar greu cu asta cu doveditul ca nu sunt robot, nu se intelege nimic din poza si nu ma prind din prima daca trebuie sa las spatiu intre poza si cuvant sau ba.
daca se duce comentariul, o incerc, nu e nici scumpa si sigur o sa ne placa.