Pavlova cu lemon curd si sos de fructe de padure

de Isabela Spataru

IMG_6164

Probabil ati observat pana acum, in cei sapte ani ai mei de blogging nu am facut niciodata, si aici sunt cat se poate de sincera, celebra #pavlova. Am fost putin reticenta, din cauza unui esec major din copilarie, cand am preparat atunci un tort de bezea cu nuca, care a fost un fail total. Mama mereu rade de mine si ma tachineaza si imi povesteste cat de dezamagita eram eu si cum am plans cand ama vazut blatul ala desumflat :)). Mai jos aveti prima mea reteta de pavlova, care mi-a iesit destul de bine. La gust a fost dementiala.

Pentru 6 persoane :: Preparare 30 minute :: Coacere 70 minute :: Dificultate medie

Ingrediente:
– 230 g zahar alb fin
– 2 linguri amidon de porumb
– 6 albusuri de ou
– 1/2 lingurita cream of tartar
– 1/4 lingurita sare
– 1/2 lingurita extract de vanilie
– 1 lingurita otet de vin alb

Preparare: preincalziti cuptorul la 150 gradeC.
Pregatiti o tava mare cu hartie de copt. Ca sa va fie mai usor, cu ajutorul unei farfurii, trasati un cerc cu dimensiunea dorita.
Amestecati impreuna zaharul si amidonul.
Bateti albusurile pana devin spuma. Adaugati cream of tartar si sarea, continuati sa bateti cu telul la nivel mediu. Adaugati amestecul de zahar/amidon in amestec, cate o lingura pe rand. Bateti albusurile bine de tot. Stiti care este testul, nu? Luati castronul si-l ridicati deasupra capului, daca nu cad, inseamna ca-s bune. :))
Transferati amestecul pe hartia de copt, si cu ajutorul unei spatule ii dati forma rotunda. Coaceti pentru 50 de minute.
Inchideti cuptorul si lasati-o sa se raceasca in cuptor pentru 2 ore. O poti lasa chiar si peste noapte.

Cand esti gata sa o servesti, poti adauga lemon curd si sos de fructe de padure.

IMG_6158
Lemon curd:
– 70 g zahar
– 60 ml suc proaspat de lamaie
– 4 galbenusuri de ou
– 60 g unt

Intr-o craticioara amestecati sucul de lamaie cu zaharul, pe foc, doar cat sa se dizolve zaharul. Separat bateti galbenusurile spuma cu mixerul. Adaugati sucul de lamaie, in timp ce bateti cu mixerul. Compozitia o turnati iar in craticioara si pe bain-marie fierbeti pana se face o crema densa si cremoasa. Sau pana lingura se “imbraca” in crema. Cat este inca calduta crema adaugati untul cuburi si mixati bine. Il transferati intr-un vas si-l dati la rece.

Sos fructe de padure:
– 400 g fructe de padure congelate
– 50 g zahar

Fructele congelate le rasturnati intr-o craticioara, turnati zaharul (50 g) si le lasati sa se decongeleze. Daca fructele sunt prea mari le taiti. Puneti pe foc fructele si le fierbeti cateva minute. La sfarsit adaugati putin amidon dizolvat in apa rece si turnati peste sos sa-l ingrosati. Il lasati sa se raceasca bine si dupa il dati la rece.

Related Posts

Lasa un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și gestionarea datelor dvs. de către acest site web.