Turta dulce

de Isabela Spataru

IMG_6621

Spre rusinea mea, anul trecut am incercat pentru prima data turta dulce facuta in casa! Anul acesta mi-am dorit ca bradul de Craciun sa fie unul putin diferit. Am lasat deoparte toate decoratiunile stranse cu ani in urma si am ales sa decorez bradul doar cu …. turta dulce. Si a iesit cel mai frumos bradut de Craciun ever! Pe 22 decembrie am framantat aluatul de turta dulce si cu multa rabdare am inceput sa decupez stelute si reni. Partea fun a venit atunci cand am inceput sa decoram turta dulce! De mare ajutor ne-au fost decoratiunile de la Dr.Oetker, cele mai frumoase si care au facut ca turta dulce a noastra sa arate de zile mari!

Fotografii nu am din timpul prepararii turtei dulci, pur si simplu am vrut sa ne bucuram de aceste momente si sa ramana ale noastre! Dar n-am putut sa nu facem cateva fotografii la brad si sa le impartasim cu voi si poate la urmatorul Craciun sa va inspire si pe voi!

Va las si retetarul Dr.Oetker pentru inspiratie maxima!

Cum va ziceam, in fiecare an cumparam turta dulce, dar niciodata nu m-am gandit sa o fac chiar eu. Food bloggerul din mine zicea ca cea in casa nu are cum sa iasa buna! Gresit! Cea mai buna. Aromata, de cred ca si vecinii au salivat cand am copt-o si extrem de gustoasa! Aromele preferate ale iernii, stranse intr-o turta dulce, moale.  Reteta am luat-o de la draga mea Praji si tin minte, din momentul in care a postat-o am tot salivat la ea.

Abia astept acum Craciunul de anul asta si pe langa fursecuri, o sa coc iar o jarja mare de turta dulce!

La sfarsitul postarii va las cu cateva poze de la munte (Paltinis). Un an aromat si plin de proiecte frumoase sa aveti.

Ingrediente:
– 600 g faina
– 1 lingurita bicarbonat de sodiu
– 1 lingurita scortisoara macinata
– 1/2 lingurita anason macinat
– 1 lingurita ghimbir macinat
– putina nucsoara macinata
– 220 g unt
– 220 g zahar brun
– 250 g miere
– 90 ml lapte

Glazura:
– 1 plic zahar pudra Dr.Oetker
– putina apa
– colorant Dr.Oetker (rosu, verde)

Decorat:
– decoratiuni de la Dr.Oetker

Mod de preparare: faina cu praful de copt si condimentele pentru turta dulce le amestecati intr-un bol mare. Separat, intr-o oala adaugati untul, mierea si zaharul. Le lasati la foc mic, in timp ce amestecati, pana se topeste zaharul. Luam de pe foc, turnam laptele si faina. Amestecam foarte bine, pana ce faina intra in compozitie.
Lasam putin aluatul sa se raceasca si dupa il infasuram in folie transparenta. Il dam la rece pana se intareste. Aproximativ o ora este suficient.
Pe suprafata de lucru presaram faina. Luam o bucata din aluat si cu ajutorul sucitorului intindem o foaie de 1/2 de centimentru. Stantati ce forme doriti voi.
Asezam bucatile de turta dulce intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Dam la cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius pentru 8-10 minute. Ale mele in fix 10 minute erau perfecte.

IMG_6623

[warning]Incercati sa le faceti pe toate de aceeasi grosime, in felul acesta o sa creasca toate uniform la cuptor.
Daca nu aveti toate condimentele pentru turta dulce, lauti un plic de condiment pentru vin fiert si il macinatui la robot.
Turta dulce se pastreaza foarte bine in recipiente inchise ermetic.[/warning]

IMG_6637

Dupa ce turta dulce s-a racit complet, o decorati cu glazura din turta dulce si cu decoratiunile de la Dr.Oetker pe care le-ati ales.

Cu o sfoara le agatati in brad si gata!

IMG_7202

IMG_7196

IMG_7186

IMG_6938

 

IMG_6705

 

 

 

 

Related Posts

Lasa un comentariu

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.
* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și gestionarea datelor dvs. de către acest site web.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. De Acord Afla mai mult